De ce mintim?Noi suntem cei care ne construim relatiile cu oamenii din jur. Atât cu cei apropiati, din familie, prieteni, cât si cu cei cu care suntem, într-un fel sau altul, obligati sa relationam. Desi ar fi ideal sa comunicam sincer si deschis în orice moment sau situatie, se întâmpla sa ne simtim „constrânsi” sa strecuram si câte o minciunica atunci când vorbim cu cineva. Motivatiile sau, mai bine spus, justificarile celor care „mai mint din când în când” sunt diverse: ca cel care este mintit nu ar „întelege” adevarul, ca respectivul ar fi, astfel, „protejat” de un adevar care l-ar putea afecta, ca nu este frumos dar, uneori, este… sanatos, ca, oricum, nici ceilalti nu sunt pe deplin sinceri cu noi etc. Unii se disculpa spunând ca minciunile lor sunt „nevinovate” si ca, oricum, ele sunt adresate doar strainilor, nicidecum celor apropiati, persoane cu adevarat importante pentru ei. Altii spun ca, mintind, se apara. Dar sunt si unii care mint din placere, imaginatia lor depasind granita normalitatii si înscriindu-se în sfera patologicului. Orice persoana care minte simte în sinea sa ca, omitând deliberat adevarul, încalca o norma etica sau una morala, iar încalcarea este sanctionata, la un moment dat, de constiinta morala (cu care este înzestrata, într-o mai mica sau mai mare masura, fiecare persoana) printr-un sentiment de vinovatie. Înca de timpuriu, parintii, apoi (si) educatorii le insufla copiilor spiritul adevarului, chiar sanctionând minciuna prin diverse masuri coercitive (copiii sunt dojeniti, li se interzice programul tv preferat sau joaca afara, cu prietenii, sunt amenintati cu bataia sau sunt scosi în fata clasei si mustrati). Uneori, aceste masuri au efectul scontat, alteori nu. Fiindca sunt si copii încapatânati, altii care parca nu aud ce li se spune sau care ramân impasibili, indiferent de consecintele pe care le suporta ca urmare a comportamentului lor mitoman. Poate ca ei au nevoie de mai multa atentie si dragoste. Poate ca, în loc de pedepse, mai potrivit si mai eficient ar fi pentru ei câte un exemplu pozitiv din partea celor care le pretind întotdeauna adevarul. Adevar pe care uneori chiar adultii nu se sfiesc sa-l ocoleasca.
Întrebare: oare atunci când ocolim adevarul nu negam, de fapt, o particica din fiinta noastra, nu ne negam inteligenta de a ne prezenta asa cum suntem în realitate sau, poate, capacitatea de a le acorda mai multa încredere celorlalti, care, în definitiv, ne-ar putea întelege?
De fapt, fiecare dintre noi, sub o forma sau alta, spune minciuni aproape în fiecare zi. Studii stiintifice arata ca, în medie, un om minte de cel putin doua ori pe zi. Sa însemne asta ca oamenii nu pot trai fara sa minta? Ceva îmi spune ca minciuna îsi are rolul ei bine stabilit în destinele noastre. În fond, ce înseamna minciuna? Am putea defini o persoana care minte drept o fiinta care încearca sa abuzeze de cineva, fara ca acel cineva sa fie avertizat si fara sa fi cerut sa fie tratat într-un anumit fel. Mincinosul cunoaste adevarul, dar îsi asuma alegerea de a-l spune sau nu. Este adevarat ca se pot distinge cel putin doua atitudini fata de minciuna – exista miciuni egoiste si minciuni altruiste. În primul caz, scopul celui care minte este sa îsi construiasca o buna imagine de sine în ochii celorlati, sa obtina un avantaj sau sa evite o pedeapsa (asta îmi aminteste de minciunicile mele din copilarie...spun minciunici, pentru ca nu au fost multe:D). În cealalta situatie, minciuna nu apare pentru a provoca suferinta, nici pentru a face placere cuiva, ci din cauza unor frici interioare de a pierde ceva – mintim atunci când nu vrem sa ranim pe cineva drag sau când nu suntem siguri ca suntem iubiti...
De fapt, felul în care afecteaza minciuna evolutia unei relatii, indiferent ca este vorba de iubire sau de o prietenie solida, mi se pare aspectul cu adevarat important legat de acest fenomen pe care îl practicam cu totii, în forme diferite. În dragoste, avem tendinta sa mintim mai ales la începutul unei relatii, pentru a crea celuilalt o imagine de sine cât mai flatanta. Adesea o facem inconstient. Dar, pe masura ce iubirea devine mai profunda, minciuna dispare si sinceritatea devine una dintre valorile primordiale ale relatiei. În prietenie, ea ocupa acest loc înca de la început.
!Un prieten care te minte, fie si din politete, este considerat fals, de cele mai multe ori.
Posted of Chrismic
